Ucraina susține că două rachete rusești Kalibr ar fi traversat spațiul aerian al României / Ministerul Apărării: Informațiile NU se confirmă

Ucraina susține că două rachete rusești Kalibr ar fi traversat spațiul aerian al României / Ministerul Apărării: Informațiile NU se confirmă
Publicat: 10/02/2023, 11:51
Actualizat: 11/02/2023, 08:06

Două rachete rusești Kalibr ar fi traversat, vineri, spațiul aerian al României, la granița cu Moldova și Ucraina, declară comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, citat de Glavkom. MApN nu a confirmat informațiile și a oferit noi precizări. (UPDATE)

UPDATE 13:53. Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate

UPDATE 13:25. Gl. bg. Constantin Spînu, purtatorul de cuvânt al MApN, noi precizări

  • „Sistemul de Supraveghere Aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat vineri, 10 februarie, o țintă aeriană, lansată din Marea Neagră, de pe o navă a Federației Rusiei, din apropierea Peninsulei Crimeea, cel mai probabil o rachetă de croazieră, care a evoluat în spațiul aerian al Ucrainei, Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean, fără să intersecteze în niciun moment spațiul aerian al României.
  • Cel mai apropiat punct al traiectoriei țintei de spațiul aerian românesc a fost înregistrat de sistemele radar la aproximativ 35 km nord-est de graniță. Autoritățile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul lansării țintei și până la clarificarea completă a acestei situații.”
  • Două avioane MIG-21 Lancer, redirecționate către nordul României

  • „În plus, la ora 10:38, două aeronave MIG-21 Lancer ale Forțelor Aeriene Române, din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, care se aflau în acea perioadă într-un zbor de exercițiu, au fost redirecționate către zona de nord a României, pentru a suplimenta opțiunile de reacție.
  • După aproximativ 2 minute, situația a fost clarificată, iar cele două aeronave și-au reluat misiunea inițială. Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele aliate, spațiul aerian național și zona de proximitate.”, a declarat Gl. bg. Constantin Spînu.

UPDATE 13:17. Ucraina susține, în continuare, că rachetele rusești au intrat și în spațiul aerian al României

La câteva ore de la incidentul cu rachetele rusești Kalibr, Ucraina susține, în continuare, că acestea au încălcat și spațiul aerian al României. Mesajul Kievului a rămas neschimbat.

UPDATE 12:46. MApN, noi precizări despre incidentul cu rachete rusești

„Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat vineri, 10 februarie, o țintă aeriană lansată din Marea Neagră de pe o navă a Federației Ruse, din apropierea Peninsulei Crimeea, cel mai probabil o rachetă de croazieră, care a evoluat în spațiul aerian al Ucrainei, Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României.”, transmite MApN.

UPDATE. Rusia nu a comentat deocamdată informația

Rusia nu a comentat, deocamdată, informația potrivit căreia rachetele rusești Kalibr ar fi traversat spațiul aerian al României.

Într-o intervenţie separată, citată de Ukrainska Pravda, un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene a declarat că Ucraina are capacitatea de a doborî rachetele de tipul Kalibr, dar nu a făcut-o pentru că nu a dorit să pună în pericol civilii din afara ţării.

UPDATE. Ministerul Apărării de la Chișinău confirmă că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat de o rachetă

„În contextul informațiilor despre survolarea de către o rachetă a spațiului aerian al Republicii Moldova, Ministerul Apărării comunică următoarele:

Structurile responsabile din cadrul instituției au detectat, la ora 10:18, o rachetă, care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosauți din raionul Soroca, cu direcția spre Ucraina.

Menționăm că Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm violarea spațiului aerian al Republicii Moldova.”, transmite Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

UPDATE. Purtătorul de cuvânt al MApN: „Nu se confirmă”

„Stimați jurnaliști, informațiile privitoare la o rachetă rusească ce ar fi survolat spațiul aerian al României nu se confirmă. Vom reveni în scurt timp cu informații oficiale cu privire la această situație.

Vă adresăm rugămintea de a nu difuza în spațiul public informații neverificate pe acest subiect”, a precizat Gl. bg. Constantin Spînu, purtatorul de cuvânt al MApN.

UPDATE. Chișinăul verifică informațiile

Ministerul Apărării de la Chișinău nu a confirmat nici el, deocamdată, această informație.

Potrivit ofițerului de presă al Ministerului Apărării, Ala Diaconu, citat de publika.md, instituția urmează să verifice informațiile, după care va reveni cu un răspuns.

În octombrie 2022, trei rachete rusești lansate spre Ucraina de pe nave din Marea Neagră au traversat spațiul aerian al Moldovei.

Vicepremierul țării, Nicu Popescu, a spus atunci că ambasadorul Rusiei în Republica Moldova a fost convocat pentru a da explicații cu privire la acest incident grav.

Știrea inițială. „Astăzi, 10 februarie, la ora 10:18 AM, două rachete Kalibr au traversat granița Ucrainei cu Moldova. La ora 10:33 AM, aceste rachete au traversat spațiul aerian al României, apoi au reintrat în spațiul aerian ucrainean, la intersecția granițelor celor trei țări”, a declarat Valeri Zalujnîi, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.

„În jurul orei 10:33, aceste rachete au traversat spațiul aerian al României. După aceea, au intrat din nou în spațiul aerian al Ucrainei la punctul de trecere a frontierei celor trei state”, potrivit sursei citate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O româncă s-a căsătorit cu un austriac pe care-l credea bogat. Însă bărbatul avea un...
Ce a făcut Daniela Crudu după ce a devenit mămică pentru a doua oară. A...
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
VIDEO Weekend de foc în România. Primul val de caniculă din această vară aduce temperaturi...
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa....
Doctorul care a aflat că mai are de trăit 6 luni: „Planul meu e să...
Vremea 10 iunie - 8 iulie 2024. Weekend de foc în sudul ţării, cu temperaturi...
Momentul EXPLOZIEI, filmat de camerele de supraveghere! Ce se vede în imagini
De ce a avut loc, de fapt, explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani. O...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Preț Hyundai Elantra facelift în România. Sedan coreean cu un raport preț/calitate EXCELENT
Salariul minim va fi majorat de la 1 iulie, de la 3300 de lei la...
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
Anunț pentru românii cu mașini mai vechi de 10 ani. Se întâmplă din 2025
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Adrian Minune, despre legătura pe care o are cu Florin Salam. „Eu sunt tatăl lui...
Cum au selectat Pepe și Yasmine persoanele care vor participa la nuntă: "Ne-a fost destul...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Bărbații care au copii se confruntă cu un risc ascuns pentru sănătate
×